Stimularea timpurie: nevoie si placere
S-au scris multe articole si carti legate de importanta stimularii bebelusilor pe termen lung si cu toate acestea pare ca exista inca multe pareri traditionaliste de genul: oricum nu intelege nimic, oricum nu va tine minte, sa mai creasca si atunci va conta mai mult. Intr-un fel toate sunt valide, singura dovada a viitorului adult fiind eventual cateva poze de la diverse activitati si jocuri. Efectele stimularii timpurii sunt mai degraba in planul dezvoltarii emotionale si a personalitatii viitorului copil, dar se regasesc totodata in planul dezvoltarii fizice, motrice si de limbaj.
A stimula inseamna a prezenta bebelusului o diversitate de stimuli si a-l incuraja sa ii exploreze, daca simte nevoia. Este mai important procesul in sine, decat concretul activitatii (de exemplu desenul, turnul construit, corectitudinea miscarilor). Prin proces intelegem deschiderea parintilor, disponibilitatea, atitudinea pozitiva, emotiile, rasul, simtul curiozitatii, incurajarea, adaptarea la ritmul bebelusului si in acelasi timp adaptarea la nevoile acestuia. Stimularea este un proces continuu, dinspre parinte catre copil, incepand cu prima zi de la nastere pana ...greu de estimat o data. Daca la nou nascut stimularea inseamna atingere, masaj, gimnastica, privire, ea se transforma usor, usor in joc, reducandu-se spre final in a oferi cadrul (ateliere, iesiri la spatiul de joaca, etc.). Aceste transformari au loc in functie de nevoia copilului: de exemplu, spre un an, bebelusul este foarte preocupat de a-si insusi mersul, atunci si stimularea noastra trebuie sa duca spre aceasta dezvoltare. Dupa un an preocuparea isi schimba directia spre achizitionarea limbajului, atunci si noi ne orientam spre activitati care presupun mai multa comunicare.
Adaptarea este baza stimularii, si ca aproape in orice proces, extremele sunt de evitat. Practic aici discutam despre substimulare sau lipsa stimularii si suprastimulare. Cum ne dam seama cand ne aflam intr-un pol sau altul? Simplu, trebuie sa fim atenti la semnalele bebelusului. De exemplu un plans nervos si dificultatea de a adormi poate indica o suprastimulare, pe cand un plans sau o nemultumire perpetua, nevoia
de atentie duce cu gandul la substimulare.
O stimulare timpurie continua, adaptata si insotita de emotii "pozitive" conduce la dezvoltarea increderii in sine - pot sa fac, sunt capabil, la o deschidere si un simt al observatiei dezvoltat, la achizitii motrice, verbale, sociale precoce si la dezvoltarea unui atasament securizant.
A stimula inseamna a prezenta bebelusului o diversitate de stimuli si a-l incuraja sa ii exploreze, daca simte nevoia. Este mai important procesul in sine, decat concretul activitatii (de exemplu desenul, turnul construit, corectitudinea miscarilor). Prin proces intelegem deschiderea parintilor, disponibilitatea, atitudinea pozitiva, emotiile, rasul, simtul curiozitatii, incurajarea, adaptarea la ritmul bebelusului si in acelasi timp adaptarea la nevoile acestuia. Stimularea este un proces continuu, dinspre parinte catre copil, incepand cu prima zi de la nastere pana ...greu de estimat o data. Daca la nou nascut stimularea inseamna atingere, masaj, gimnastica, privire, ea se transforma usor, usor in joc, reducandu-se spre final in a oferi cadrul (ateliere, iesiri la spatiul de joaca, etc.). Aceste transformari au loc in functie de nevoia copilului: de exemplu, spre un an, bebelusul este foarte preocupat de a-si insusi mersul, atunci si stimularea noastra trebuie sa duca spre aceasta dezvoltare. Dupa un an preocuparea isi schimba directia spre achizitionarea limbajului, atunci si noi ne orientam spre activitati care presupun mai multa comunicare.
Adaptarea este baza stimularii, si ca aproape in orice proces, extremele sunt de evitat. Practic aici discutam despre substimulare sau lipsa stimularii si suprastimulare. Cum ne dam seama cand ne aflam intr-un pol sau altul? Simplu, trebuie sa fim atenti la semnalele bebelusului. De exemplu un plans nervos si dificultatea de a adormi poate indica o suprastimulare, pe cand un plans sau o nemultumire perpetua, nevoia
de atentie duce cu gandul la substimulare.
O stimulare timpurie continua, adaptata si insotita de emotii "pozitive" conduce la dezvoltarea increderii in sine - pot sa fac, sunt capabil, la o deschidere si un simt al observatiei dezvoltat, la achizitii motrice, verbale, sociale precoce si la dezvoltarea unui atasament securizant.
Categories:
2 comentarii:
Foarte interesant articolul.
Multumim de feedback!
Trimiteți un comentariu