eu, parinte ghemotoc

Dupa ultimul atelier despre atasament, in care am vorbit despre  metafora umplerii si reumplerii sacului cu iubire, siguranta si incredere, despre cum ghemotocii isi golesc sacul si apoi vin la noi si cer reumplerea lui, am trait o astfel de experienta cu ghemotocul din dotare! Si cum aceasta cerere nu vine mai niciodata printr-o adresare directa, de genul: “Mami, acum am nevoie de atentie si dragoste din partea ta, pentru ca sacul meu este gol!” ( Hehe, ce ne-am mai dori noi cateodata sa fie asa), iata experienta noastra!

Asadar, se ia o bucata copil lasat la bunici pentru o zi, se adauga un pic de somn, dar nu prea mult, pentru ca poate schimba radical rezultatul, si apoi se pune o cantitate considerabila de parinte si bunici, prinsi intr-o conversatie plictisitoare de adulti. O data stabilite ingredientele, urmariti cu atentie reactiile ce au loc intre ele!

Copilul incepe sa se plimbe prin camera, isi face de lucru, se joaca cu ce gaseste prin jur. Dupa cinci minute se repeta procedura, doar ca la final mai adaugam si o adresare directa catre cei vadit preocupati de ale lor: ” Vezi ce face catelul acum? Se joaca cu masinuta!”  Grabesc un “Da” si imi vad in continuare de discutie. Acelasi lucru face si ghemotocul, isi vede in continuare de treaba. De data aceasta cu o carticica, numai buna de citit si de cantat. Se aseaza tacticos in fotoliu, o deschide si se pune pe cantat. Ne oprim si noi pentru un moment, cantam impreuna cu el, ne aratam entuziasmul, dar apoi, in aceeasi nota naturala ne continuam conversatia.

“Ei bine”, parca isi spune el, “ am facut ceva progrese pe partea de atentie, dar nu suficiente!” E clar ca se poate mai mult si ca e nevoie de mai mult. Dar de, asa e cu adultii cateodata, se prind mai greu! Asa ca, dintr-o data aud un sunet care ma scoate din ale mele.... in sfarsit( probabil ca acelasi lucru a zis si ghemotocul). Cel de hartie rupta. Ochii mi se indreapta automat catre el, ma ridic vijelios si ii spun foarte hotarata cum ca nu rupem cartea, ca nu va mai avea ce citi, etc. El se uita la mine si in momentul acela, cand m-am uitat in ochii lui si am reusit sa ma conectez, am inteles ca, de fapt, aceasta conectare o cauta si el, si acesta a fost mijlocul prin care a reusit sa o obtina. Asa ca, imi dau repede doua palme… imaginare, ma asez langa copil, il iau in brate si ii explic, in cele din urma, cum ca imi pare rau ca am fost asa prinsa in discutie si  nu am inteles mesajul lui. Ca acum  am inteles ca are nevoie de atentia si iubirea mea!

Si, intr-adevar, in perioada in care suntem despartiti, ghemotocii trec prin emotii si experiente diverse, isi consuma  resursele proprii si sacul se goleste. Iar ei, ne asteapta pe noi, sa le reumplem sacul, pentru ca aceasta este relatia care le ofera incerdere si siguranta, Si acest lucru il vom face pe tot parcursul vietii noastre! Si a lor!